Pedepse aplicabile pentru persoana juridică
Pedepse aplicabile pentru persoana juridică
In dreptul român, persona juridică este subiectul colectiv de drept care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titular de drepturi şi obligaţii.
Sfera categoriilor de persoane juridice care răspund penal este vastă şi le cuprinde pe cele care desfăşoară activităţi de drept privat, cum ar fi:
- societăţile cu capital de stat, privat sau mixt,
- regii autonome,
- asociaţii, fundaţii, sindicate,
- partide politice, patronate şi altele.
Nu răspund penal în nicio situaţie statul şi autorităţile publice, iar instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat.
În art. 136-145, Codul penal prevede categoriile şi limitele generale ale pedepselor care se aplică persoanei juridice şi condiţiile în care pot fi aplicate. în aceste articole sunt cuprinse două categorii de pedepse, diferenţiate după modul de aplicare, şi anume pedepse principale si pedepse complementare.
Pedeapsa principală este amenda.
Pedepsele complementare sunt:
- dizolvarea persoanei juridice;
- suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
- închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
- interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani;
- plasarea sub supraveghere judiciară;
- afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
Վերջին նորություններ
Police court and legal aid around the world: FREE
German Desk
A-Law China Desk at Shenzhen Legal Services Exposition 2024
Ներդրումներ եւ առեւտուր
Gambia - Legal guidance expatriate
Online platforms, E-Commerce and the B2C legal framework - Belgium | Europe
Organic certification regulation - EU and USA
Աջակցության տարածքներ
Անկախ նրանից, թե դուք դիմում եք իրավական օգնություն ձեր երկրում կամ մոլորակի մյուս կողմում:
Բելգիա (Գլխավոր շտաբ)
Gijzelaarsstraat 21, 2000 Antwerp (Belgium)
Tel. +32 (0) 3 232 68 88