Dirk De Beule

Dirk De Beule este fondatorul A-Law Attorneys.
Originile sale elveţiene se regăsesc în modul său ferm de abordare a problemelor, cu eficienţă şi fără a pierde din vedere implicaţiile financiare pentru clienţi.
Pe lângă studiile juridice, el a urmat un curs special, „Evaluarea vătămărilor corporale” şi a obţinut diploma de master în drept maritim şi fluvial.
El este conferenţiar şi autor al mai multor articole în domeniul dreptului aplicabil transporturilor, traficului şi asigurărilor.
Dirk este un expert în dreptul aplicabil recuperării datoriilor în context legislativ naţional, european şi internaţional şi este autorul a două lucrări privind recuperările transfrontaliere care oferă o privire de ansamblu a practicilor referitoare la Somaţia europeană de plată în cadrul statelor membre ale Uniunii Europene.
Vasta sa experienţă în dreptul aplicabil traficului şi transporturilor reprezintă un atu în sectorul asigurărilor şi pentru clienţii care solicită asistenţă juridică conform acoperirii asistenţei juridice a poliţei lor de asigurare pentru vehicul sau de răspundere civilă.
Problemele de drept privat, inclusiv normele de drept aplicabile divorţului, este un alt domeniu puternic de asistenţă în care Dirk a dobândit experienţă şi cunoştinţe vaste.
- • Avocat
- Diplomă de master în drept, Universitatea din Anvers
- Diplomă de master în dreptul maritim şi fluvial, Universitatea din Anvers
- Judecător supleant de onoare în cadrul Tribunalului Comercial di8n Anvers, Belgia
- Deţinător al certificatului „Evaluarea vătămărilor corporale”
- Deţinător al Premiului Maritim acordat de Asociaţia belgiană a Armatorilor pentru manualul practic „Reţinerea vaselor”
- Autor şi lector privind Somaţia europeană de plată şi Somaţia europeană de plată, recuperări transfrontaliere, UGA
- Senator JCI (Junior Chamber International)
- Director al UNIZO (uniunea antreprenorilor independenţi )
- Reprezentant al Belgiei pentru OHADA (l’organisation pour l’Harmonisation en Afrique du Droit des Affaires - Organizaţia pentru Armonizarea Dreptului Afacerilor în Africa)
- Drept european şi internaţional
- Dreptul aplicabil răspunderii civile cu cunoştinţe specifice de evaluare a vătămărilor corporale
- Dreptul aplicabil traficului
- Dreptul transporturilor
- Dreptul aplicabil asigurărilor (maritime şi non-maritime)
- Dreptul european aplicabil recuperării datoriilor
- Probleme de drept privat
Subiecte conexe
Ultimele știri
Police court and legal aid around the world: FREE
German Desk
A-Law China Desk at Shenzhen Legal Services Exposition 2024
Investitii si comert
Gambia - Legal guidance expatriate
Online platforms, E-Commerce and the B2C legal framework - Belgium | Europe
Organic certification regulation - EU and USA
Regiunile acoperite
Fie că vei căuta asistență juridică în propria țară sau de partea cealaltă a planetei.
Belgia (sediul central)
Gijzelaarsstraat 21, 2000 Antwerp (Belgia)
Tel. +32 (0) 3 232 68 88